logo FRMD - Federatia Romana de Modelism

FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE MODELISM

Publicat la: 13/04/2016

Podium romanesc la Ruse (Bulgaria) clasa super stock


Saptamana trecuta s-a incheiat cu inca un succes covarsitor pentru pilotii romani de automodele care au tras la clasa Super Stock in Bulgaria. Doru Trocan (MRT Bucuresti), absent de la prima etapa a Electric Balkans Open a declarat dupa victoria de la Ruse ca „singurul moment in care m-am gandit ca nu voi castiga aceasta etapa a fost in ultima mansa de finale, cand in urma startului slab m-am trezit in spatele lui Robert”.

Nevoit sa forteze depasirea, si pilotand un sasiu de automodel 1/10 Touring Yokomo BD7 2016 dotat cu o electronica marca LRP, cu doar 2 minute inainte de finalul cursei, Doru l-a atins aproape neregulamentar pe Robert, a carui masina a revenit pe pista doar cu ajutorul unui ridicator vigilent.

In urma incidentului, pilotul clubului MRT Bucuresti, Robert Mustareata (automodel XRay T4 2014 si combo Muchmore) care castigase mansa a doua de finale, nu a reusit decat un loc 3, ceea ce l-a plasat la general pe pozitia a doua pe podium. In a doua mansa de finale, diferenta la sosire intre acesta si Cosmin Paduraru (locul 2 in mansa 2) a fost de 0.233 secunde.

Surpriza a reprezentat-o Cosmin Paduraru (XRay T3 2012), tot pilot MRT Bucuresti, care in calificari a scos timpul cel mai bun la clasa Super Stock (14.089 sec.) si a plecat in mansele finale de pe pozitia 2. Acesta nu a reusit totusi sa isi pastreze si pe podium locul obtinut in grila de start, dupa un start intarziat in prima mansa de finale (incheiata pe pozitia 2) si un loc 2 in ultima mansa in urma unei rasturnari in primul viraj dupa start, ca urmare a pierderii aderentei spate.

Pilotand o masina noua – Tamiya TRF – pilotul italian Marco Codeca inscris la clubul sportiv M.R.T. Bucuresti , a acuzat atat lipsa de adaptare la mocheta neaderenta cat si la setarile sasiului Tamiya. Aceste lucruri au facut ca Marco sa inchida clasamentul general la clasa Super Stock.

In final, concursul organizat de MC Kinetic Ruse s-a incheiat cu o victorie absoluta pentru pilotii nostri. In clasamentul general la clasa Super Stock, Robert Mustareata isi pastreaza prima pozitie dupa un loc 1 in prima etapa Electric Balkans Open si locul 2 la etapa care tocmai s-a incheiat.

Singurul pilot roman care a tras la clasa 1/10 Touring, Cosmin Paduraru, a obtinut locul 8. Acesta a declarat ca „motivul pentru o clasare finala mai slaba la aceasta clasa, a fost canalizarea concentrarii pe clasa Super Stock, unde in calificari a avut cel mai bun timp pe tura (14.089 sec.), castigand chiar prima mansa de calificari”.

Competita Electric Balkans Open este organizata de clubul MC Kinetic si se desfasoara anual, cuprinzand 4 / 5 etape, cu desfasurare atat in Bulgaria (Ruse si Shumen) cat si in Bucuresti, in parteneriat cu Auto RC. Clasele la care se concureaza sunt 1/10 Touring si Super Stock, dar si Beginner, unde participarea este deschisa pentru orice posesor de automodel on-road. 

Urmatoarea etapa 1/10 Touring Electric se va desfasura pe asfalt, tot in bulgaria la Shumen (data nu a fost inca anuntata) iar prima etapa pe asfalt in Romania, va fi organizata in luna Mai la Frumusani (data urmeaza a fi stabilita in avans). In data de 7 Mai, pe superba pista de la Frumusani – Hobby Arena vor avea loc primele antrenamente pe asfalt unde sunt asteptati atat piloti romani cat si bulgari si italieni.